Nici un produs
Prețurile includ TVA

Aşteptat cu interes de o întreagă pleiadă de medici, de la cei în...
Lucrarea, deosebit de originală prin...
Lucrarea este concepută pentru a ajuta copiii cu diferite forme de tulburări de limbaj expresiv (forme ușoare, moderate, severe și foarte severe), în scopul de a le remedia timpuriu și corect, dar și copiii care au deficit de atenție, memorie nedezvoltată sau tulburări de memorie, cu vocabular sărac. În același timp, constituie un sprijin pentru adulții...
La actualul volum de „Actualități“, al treilea ca apariție editorială, au contibuit ca de fiecare dată, numeroși și reputați colaboratori, reunind în conceptul integrativ de „medicină internă“, informațiile științifice din ultimii ani, experiența și orientările terapeutice comune nu numai acestei specialități, dar și altor domenii medicale.
Diabetul zaharat este o boală de lungă durată, în plină ascensiune în zilele noastre, căreia, pe măsură ce se extinde, îi sunt dedicate din ce în ce mai multe publicații.
Conținutul actualului volum, al IV-lea, tratează subiecte deosebit de actuale și care nu se regăsesc în precedentele volume, din domeniul cardiologiei (7 capitole), pneumologiei (5 capitole), gastroenterologiei (3 capitole), hematologiei (2 capitole), nefrologiei (2 capitole).
Lucrarea de față, completată cu date științifice documentate din literatura de specialitate națională și internațională, face o analiză detaliată a principalelor afecțiuni din sfera bolilor infecțioase ce se pot transmite prin intermediul procedurilor stomatologice.
Cartea de teste grilă se adresează studenților și absolvenților Facultăților de Farmacie, care pot să-și verifice cunoștințele de Farmacologie și Toxicologie, în vederea promovării examenelor sau ocupării unui loc la concursul național de rezidențiat.
În actualul volum sunt prezentate alte noi probleme de medicină internă şi specialităţi interconectate cu aceasta. Dezvoltarea specialităţilor şi supraspecialităţilor în ultimele decenii a adus un plus de cunoaştere şi de eficienţă terapeutică în Medicina Internă, privită ca o specialitate de bază şi de intercorelaţie.
Ediția a 3-a a lucrării, revizută, este o apariţie extrem de necesară şi utilă tuturor asistenţilor medicali din puericultură şi pediatrie – adusă la zi cu prevederile programei analitice emise de OMS, dar care menţine în același timp și acele capitole care tratează despre problemele de puericultură şi pediatrie clasică.
Lucrarea de față este o modalitate diferită de exprimare a rezidenților în specialitatea de cardiologie și pornește de la prezentarea unor cazuri cu care aceștia au fost confruntați în activitatea lor, nu neapărat cazuri rare, dar care i-au pus în dificultate făcându-i să ceară ajutor de la mai mulți medici seniori, ...
Această carte lansează în România conceptul de medicina stilului de viață, aducând laolaltă experiența unor personalități cu reputație marcantă în viața medicală românească, ce validează conceptele pe fiecare specialitate în parte.
Cartea este o noutate în apariţia editorială, subiectul nefiind foarte abordat pe plan naţional și a fost scrisă în colaborare interdisciplinară de un prestigios colectiv de autori din principalele centre universitare din ţară şi străinătate (S.U.A.) ...
Multitudinea aspectelor patogenice ale bolilor reumatice inflamatorii, precum și complexitatea mecanismelor imunologice care stau la baza acestora pot fi uneori o provocare pentru medicii de specialitate, mai ales în ultimele decenii.